ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR PROTOIERIA SECTOR 6 CAPITALĂ
PAROHIA ACOPERĂMÂNTUL MAICII DOMNULUI ŞI SFÂNTUL VOIEVOD ŞTEFAN CEL MARE
drumul TABEREI 28A
POVESTEA BISERICII DE LEMN
Lemnul de brad
Din lemnul pereţilor de la biserica noastră curg lacrimi de răşină, de parcă duhul bradului ar putea plânge de dor. Dar poate că aşa e!?!
Să fie oare dorul după codrii de brad ai Maramureşului, de unde a fost adus? Brazi falnici au fost tăiaţi din pădure, transformaţi în scânduri groase şi aduse apoi aici de către oameni cunoscători ai lucrului cu lemnul, ca să facă din ele pereţii acestei biserici…
…Cu topoare şi meşteşug, aceştia, lucrând fiecare doar cu un topor şi cu un fierăstrău electric (drujbă, cum îi spun ei) au aşezat scândurile rând pe rând, la fiecare în parte meşterind colţul de înnădire unde se prindea de scândura pusă în peretele alăturat, şi totul se realiza fără nici un cui sau şurub.
Aşa se strângeau colţurile, că nu le puteai desface…
…Şi aşa, perete lângă perete şi rând peste rând, formau parcă o horă ce creştea mereu.
Sus, tot mai sus, se înălţau pereţii bisericii…
…Pe urmă meşterii au făcut turla cea înaltă, jos în curte. şi pe asta au lucrat-o cu meşteşug, căci atunci când a fost terminată şi urcată sus pe biserică a fost mare mirare că s-a potrivit aşa de exact, de nu s-a abătut nici cu o grosime de deget de locaşurile undetrebuiau să intre capetele celor patru stâlpi de colţ ai turlei…
…După ce au fixat turla, construcţia propriu-zisă a bisericii „s-a gătat”, cum au spus moroşenii,
iar ei, meşterii veniţi din munţii Maramureşului, şi-au strâns uneltele şi au plecat, iar biserica a
rămas, căci lucrarea ei toată nu se terminase…